The Art of Forgiveness: {Sesiunea 5}: IEȘIREA DIN LOGICA VIOLENȚEI UCIGAȘE

Eliberarea omului de determinări şi de condiţionări

Cu harul lui Dumnezeu, omul poate deveni conştient de schemele inconştiente ale mimetismului şi se poate elibera de tirania lor. Iubirea e mai puternică decât moartea.
Cuvântul lui Dumnezeu către Cain: „păcatul bate la uşă, dar tu biruieşte-l”, ne arată că avem puterea de a fi liberi, că putem răspunde evenimentului care ne răneşte şi altfel decât prin violenţă. Chiar dacă această libertate este alterată de cădere, de patimi şi de condiţionările aduse de ele, nu este mai puţin o putere pe care omul o poate exercita după cum voieşte.
Libertatea omului nu este distrusă niciodată definitiv. În orice împrejurare, oricât am fi fost de „presaţi” să acţionăm rău, constatăm că am avut posibilitatea să alegem, să alegem viaţa sau moartea (Deut. 30,19).

Iertarea

Este punctul prin care rupem lanţul logicii ucigaşe şi ne eliberăm de sub tirania mecanismelor inconştiente de apărare.
Iertarea este calea adusă nouă de Mântuitorul. El ne şi învaţă cât şi cum să iertăm.
Iertarea despre care ne vorbeşte Mântuitorul nu este psihologică, ea depăşeşte puterile omului ducând până la iubirea de vrăjmaşi.
Nu putem ierta decât în stare de rugăciune, numai binecuvântând.
Pentru a ierta trebuie să ne încredem în Dumnezeu şi să ne încredinţăm Lui prin rugăciune, şi nu în forţele noastre.
A ierta însemnă a face din fiecare rană un motiv de rugăciune, considerând că fără mila lui Dumnezeu în ceea ce mă priveşte, eu nu aş putea supravieţui şi nu aş putea face nimic.
A ierta înseamnă să-i adunăm lângă noi, în rugăciune, pe cei ce ne urăsc şi ne fac rău.
Rugăciunea pentru cei ce ne fac rău înseamnă renunţarea le apărare, la dorinţa de a avea dreptate şi, mai ales, la dorinţa de răzbunare.
Rugăciunea este ieşirea de sub robia forţelor inconştiente care mă împing să acţionez după legile logicii ucigătoare de oameni. Când nu ne rugăm pentru cineva, îl vom judeca.
Iertarea este răspunsul lui Iisus la slăbiciunea umană: „Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”.
Iisus, Adevărul, ne face liberi faţă de destinul mimetismului şi repetiţiei ucigaşe, şi ne redă responsabilitatea propriei noastre istorii.
Calea este iertarea.

Iertarea cere o convertire lăuntrică

Convertirea lăuntrică, metanoia, este
- o trecere de la „totul e dat” la „totul e dar”;
- o aşezare sub privirea lui Hristos care mă scoate din logica morţii şi mă ajută să fac din fiecare încercare o ocazie de creştere duhovnicească;
- transformarea, cu harul lui Dumnezeu, a tendinţelor de a reacţiona negativ în ocazii de rugăciune.
O inimă convertită este o inimă gata să ierte, pentru că se ştie vulnerabilă, îşi cunoaşte propriile slăbiciuni şi căderi şi e conştientă de faptul că e iubită de Dumnezeu până în mizeria sa.
Iertând astfel, îi vom arăta celuilalt că este iubit, că îl eliberăm de povara vinovăţiei şi a sentimentului de nevrednicie.

Iertarea presupune rugăciune

Fără harul lui Dumnezeu nu putem ierta şi harul vine prin rugăciune.
Iertarea începe în inimă şi în gânduri.
În faţa unei ofense, fie mă las purtat de judecarea celui care mă supără, de resentimente şi de autojustificare, fie mă ancorez în rugăciunea pentru celălalt, binecuvântându-l, după porunca Domnului.
Este foarte important să spunem pe nume ofensei pe care am suferit-o, să numim ceea ce iertăm. Nu e vorba de o naivitate, de scuzarea celui care ne-a rănit, ci de a-l iubi aşa cum este, de a-i da posibilitatea să-şi vadă greşeala şi vina, şi să se pocăiască. E vorba, de asemenea, de a-l accepta aşa cum este.
Numind rănile pe care le-am suferit, trebuie să le dăm şi un sens, să le integrăm în istoria vieţii noastre, să le transformăm în ocazii de creştere spirituală. Să fim ca Domnul prin a Cărui „rană, noi toţi ne-am vindecat”.

Rănile pe care le-am suferit

Iertarea adevărată este o iertare în adevăr

Nu poate exista o relaţie adevărată dacă există lucruri nespuse, dacă nu-şi recunoaşte fiecare vina, pentru a-şi asuma responsabilitatea şi iubirea lui Dumnezeu.
Pocăinţa şi iertarea sunt strâns legate (Luca 17, 3).
Iertarea nu este uitare sau scuzare, ci o creştere a iubirii care recunoaşte frumuseţea şi unicitatea celuilalt, fără a se împiedica de aparenţe, de ceea ce se vede. Aceasta însemnă să ai o privire nouă, însemnă ca ochiul tău să fie curat, pentru a înlătura „bârna” memoriei parazite, a prejudecăţilor, a judecării, a criticii…
A ierta înseamnă să-i spui celuilalt că el e mai mult decât greşelile sau crimele lui, mai mult chiar decât imaginea pe care şi-o poate face despre sine.
A ierta înseamnă să nu-l mai reduci pe celălalt la ceea ce îi lipseşte, să nu-l mai închizi într-o judecată, într-o condamnare şi o culpabilitate care-l poate duce la împietrirea inimii.
A ierta înseamnă a-l accepta pe celălalt în alteritatea sa. Diferenţa nu mai e trăită ca o adversitate, ci ca o bogată diversitate.
A ierta în adevăr, înseamnă a stabili cu exactitate prejudiciile pe care le-ai suferit, dar a le însoţi de iertare, pentru a nu te lăsa târât în ciclul infernal al urii ucigătoare.
A ierta în adevăr înseamnă să urăşti păcatul, dar să-l iubeşti pe păcătos. Înseamnă să deosebeşti fapta de făptuitor.
Vrăjmaşul omului nu este omul, fratele său, ci patima care îl domină, îl asupreşte.

Iertarea adevărată

Este darul lui Dumnezeu
Omului îi aparţine dorinţa de a ierta, pe care Dumnezeu o transformă în Darul iertării.
Numai Dumnezeu poate ierta în noi, noi Îl putem primi şi lăsa să lucreze. A face e a lui Dumnezeu, a omului e a se lăsa făcut.
Simţim iubirea lui Dumnezeu pe măsură ce o dăruim celuilalt, şi dăruim iubire iertând.
Iertarea este cea mai mare iubire pentru om.

Tema pentru acasă

Citiţi în fiecare seară Acatistul Duhului Sfânt sau spuneţi de mai multe ori rugăciunea Împărate Ceresc…
Timp de cinci minute rugaţi-vă cu închinăciuni pentru cei care v-au rănit, fără să le pomeniţi numele şi binecuvântaţi-i. (Ex.: Doamne, miluieşte pe cei care mi-au făcut şi îmi fac rău, m-au făcut şi mă fac să sufăr şi binecuvântează-i pe ei!
Citiţi o rugăciune pentru vrăjmaşi.

Anexe

(Material preluat integral de aici)

The Art of Forgiveness