Cuvânt al Părintelui Sofronie pentru rugăciunea la revărsatul zorilor (1)

Nu e lucru uşor să ne rugăm astfel în fiecare dimineaţă. Dar dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea.
Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte. Cu timpul, rugăciunea va pătrunde firea noastră până ce treptat un om nou se naşte în Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu, Care îşi trimite cu adevărat binecuvântarea Sa asupra noastră, slobozeşte sufletul nostru de presiunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ei ne tratează. Vom înceta să ne mai temem că le pierdem favoarea. îi vom iubi pe semenii noștri fără să ne mai întrebăm dacă și ei ne iubesc pe noi. Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alții, dar n-a făcut o condiție a mântuirii din faptul ca și ei să ne iubească. Într-adevăr, se poate foarte bine să nu fim agreați pentru independența noastră de spirit. În aceste zile e esențial să fim în stare să ne protejăm pe noi înșine de influența celor cu care venim în contact. Altfel, riscăm să pierdem atât credința, cât și rugăciunea. Toată lumea poate să ne socotească nedemni de atenție, de încredere sau respect - nu va însemna nimic dacă Domnul ne primește. Dimpotrivă, nu ne va fi de nici un folos dacă întreaga lume gândește bine despre noi și ne cântă osanale, dacă Domnul nu vrea să se sălășluiască întru noi. Acesta e doar un fragment al libertății la care se referea Hristos atunci când a spus: ”Și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In, 8, 32). Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi și de a înceta a mai fi slujitori păcatului. Căci ”tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne în casă în veci; Fiul rămâne însă pe veci. Așadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veți fi” (In. 8, 34-36). Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, și ca fii vom locui pururea în casa Tatălui ostru. ”Tatăl nostru Care ești în ceruri...”
(Arhim. Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența Vieții Veșnice, Editura Deisis, p. 72-73)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu